La 20 iunie 1720, la Marsilia, în Franţa, o femeie se prăbuşeşte pe stradă, având o bubiţă neagră în colţul buzei. Această moarte anonimă anunţă revenirea celui mai mare flagel din Evul Mediu: ciuma. Boala găseşte un teren foarte favorabil în acest oraş suprapopulat şi cu o igienă deplorabilă. Tristele condiţii sanitare vor favoriza explozia epidemiei. Pentru ultima oară, ciuma va lovi masiv şi nemilos Europa.
Neglijenţe mortale
La 25 mai 1720, vasul Grand-Saint-Antoine a sosit în portul oraşului Marsilia, încărcat cu baloturi de bumbac provenind din Smyrna şi Tripoli. La bord, marinarii sunt deja morţi. De fapt, mărfurile sunt infestate de purici care transmit bacilul ciumei. În Orientul Apropiat, ciuma este endemică. Armatorii marseilliezi o consideră însă un risc calculat.
Cu toate că în Marsilia, vasele suspecte erau supuse carantinii, la începutul sec. XVIII, vigilenţa nu a mai funcţionat: cei din Sănătate au fost cumpăraţi de negustori. Astfel, mărfurile erau descărcate fără niciun control şi marinarii se plimbau liber în oraş. Dar puricii îi urmau…
În iulie, primele cazuri s-au multiplicat în cartierul popular al oraşului. Autorităţile, care se temeau de oprirea traficului portuar au minimalizat morţii şi au vorbit despre cazuri izolate. Ei au adresat o circulară altor porturi din Europa pentru a afirma că Marsilia nu era ciumată.
Totuşi, în fiecare zi mor 100 de persoane!! Unii medici merg până acolo încât spun că ciuma nu atinge decât organismele slăbite… Este vorba de o ciumă bubonică. Boala se propagă prin purici care sunt din belşug într-un oraş reputat ca fiind murdar. Muşcătura parazitului provoacă o otrăvire a sângelui care duce rapid la septicemie. Nu trebuie decât câteva ore până la trei zile maxim pentru ca bolnavul să decedeze.
Marseille izolată de lume
Cei mai bogaţi fug şi se stabilesc la reşedinţa lor de la ţară. Mănăstirile se baricadează şi sunt atinse de ciumă. Marsilia este total izolată şi orice activitate încetează în interiorul oraşului. Dar această inactivitate îi aruncă în mizerie pe cei care nu au fost încă atinşi de boală.
În august, în timp ce se atinge trista cifră de 500 de morţi pe zi, cadavrele în putrefacţie zac pe străzi în plină căldură. Abia în octombrie boala începe să cedeze teren dar în acest moment 40.000 de persoane sunt moarte. Flagelul se extinde şi în 1721 loveşte oraşele Toulon şi Aix. Toată Provincia este atinsă. Autorităţile izolează această provincie şi instalează cordoane militare pentru a evita propagarea ciumei în toată ţara.
Epidemiile din sec. XVIII
După 1721, ciuma dispare din Europa. Dar, alte boli la fel de redutabile răvăşesc acest secol: variola de care moare Ludovic al XV-lea, tifosul, difteria, dezinteria (care face 175.000 de morţi în 1779), paludismul (care este endematic în toate regiunile de litoral infestate de ţânţari), tuberculoza (care va provoca numeroase decese până în sec. XX). Medicii descriu numeroase febre maligne care lovesc populaţiile de la ţară. Oamenii trăiesc şi mor fără a avea cea mai mică noţiune de igienă.
În ceea ce priveşte ciuma, trebuie precizat că şobolanul nu este singurul vector al acestei boli. Veveriţa este de asemenea susceptibilă de a transmite ciuma.
