Alimentaţia în Evul Mediu era un semn al prosperităţii sau al sărăciei. Astfel, clasa bogată consuma multă carne, platouri bogate şi diferite feluri de mâncare, precum şi condimente în timp ce clasa săracă avea o nutriţie proastă. Se mulţumea de multe ori cu cereale fierte, legume şi supe. Pentru burgezi, măcelarii nu propuneau numai carnea de vită sau de viţel, de oaie sau de porc, ori de iepure sau de peşte, ci şi de păsări.
În Evul Mediu se mânca de două ori pe zi. Actuala noastră masă de prânz se numea cină. Se servea între orele 10 şi 11 dimineaţa în timp ce supa se servea de obicei între orele 16 şi 19.
Ţăranii puteau să servească masa de prânz în zori, întârziând ora cinei. Orele erau pe atunci dictate de munca câmpului pe domeniul seniorului sau boierului.
Bucătăria lor se găsea în camera principală, în centrul casei. Pentru pregătirea meselor se seveau de sursa de căldură şi de lumina naturală. În conacele domneşti sau princiare, bucătăria era separată de camera în care se mânca şi era amplasată fie la subsolul clădirii, dar cel mai des în corpuri de clădire izolate de restul casei.
Se gătea prin fierbere lentă şi înăbuşită, sau prin prăjire. Grătarele nu au apărut decât în mediul urban sau la castele.
La sfârşitul secolului XV, hrana bună făcea parte din bucuria vieţii. Bucătăria oferea un amestec de mirosuri, culori şi arome dintre cele mai neaşteptate şi elaborate, o adevărată plăcere pentru gurmanzi. Evul Mediu a fost o epocă în care s-a gătit mult cu mirodenii aduse din Orient.