În lumea de azi, traficul de organe a devenit o realitate crudă, din păcate, un fenomen alarmant şi în continuă expansiune, în special acolo unde criza economică a „muşcat” adânc şi unde sărăcia face ravagii.
Traficul de organe, în special cel de rinichi, a apărut în urmă cu câţiva zeci de ani, în India, după care s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume.
Primii beneficiari ai acestor operaţii medicale ilegale au fost pacienţii bogaţi cei din America de Nord, iar de dată recentă cei din Europa occidentală, oameni pentru care banii cheltuiţi pentru a-şi salva vieţile nu reprezintă prea mult.
Tehnica transplantului a evoluat şi ea foarte rapid. Optimizarea rezultatelor a antrenat o creştere spectaculoasă a cererilor de transplanturi cu terapie, ceea ce a făcut să se dezvolte chirurgia transplantării. La acest fenomen a contribuit şi lipsa de organe de pe piaţă. Astfel, asistăm la un adevărat „turism medical”, extrem de îngrijorător.
Comerţul şi traficul de organe s-a organizat fie în direcţia cumpărării de organe vândute voluntar, fie prin forţă sau răpiri, crimă sau false adopţii. Cel mai dramatic este faptul că aceste tranzacţii au loc în diverse părţi ale planetei. Absenţa reglementării stricte în anumite ţări a permis dezvoltarea de reţele de trafic de organe. Este cazul SUA, în America de Sud şi în ţările din lumea a treia.
În unele ţări, se vede prosperând birouri de plasament de organe. Intermediarii au comisioane uriaşe şi acţionează cu predilecţie în sate sau în cartierele sărace din marile oraşe. Este vorba în general de ţărani extrem de săraci, aflaţi uneori sub pragul de supravieţuire, care oferă câte un rinichi sau un ochi al copiului lor, pentru a putea supravieţui. Este o mutilare consimţită din cauza nevoilor lor uriaşe.
India, ţara de unde a început acest fenomen alarmant, deţine o statistică neagră. Aici, ziarele abundă de anunţuri ale oamenilor dornici de a-şi oferi un organ în schimbul banilor. În această ţară, nu se acceptă prelevarea organelor de la cadavre din cauza credinţelor religioase. În plus, India nu dispune de tehnologie medicală sofisticată care să permită transplanturi reuşite ale rinichilor prelevaţi de la cadavre, deoarece dializa, foarte costisitoare, nu este accesibilă tuturo
În China, organele persoanelor condamnate la moarte sunt folosite pentru transplanturi. Dar principala sursă pentru o asemenea operaţie par a fi puşcăriaşii. Înalţii funcţionari chinezi, se zice, au prioritate în atribuirea acestor organe. Există aşadar o puternică motivaţie de a lăsa să se perpetueze un atare fenomen.
În America latină, abundă în ziare propunerile de vânzări de organe. Ele provin de la păturile cele mai sărace ale societăţii.
În Europa, ca şi la noi, există numeroase tentative de vânzări de organe. În 1993, de pildă, au apărut agenţii din Ungaria şi Polonia care propuneau unor spitale din Germania şi Elveţia s-a descoperit o adevărată reţea de acest fel, iar în Marea Britanie a izbucnit un scandal. Este vorba de transplantul a patru rinichi prelevaţi de la ţărani turci introduşi în această ţară de intermediari pentru a le ceda un rinichi contra cost.
În Europa de Vest, numărul persoanelor care suferă de probleme renale creşte cu 5% în fiecare an. Acestea trebuie să facă dializă ceea ce pune probleme între ofertă şi cererea de rinichi de pe piaţa Uniunii Europene. Se ştie că numărul de rinichi prelevat de la persoane decedate este staţionar.
În ianuarie 1987, agenţia Reuters a raportat pentru prima oară în lume un caz de adopţie de copii în Honduras pentru trafic de organe. Un fapt analog a fost semnalat în Guatemala. Comerţul cu organe a înflorit brusc ca şi chirurgia transplantatoare. Este vorba despre operaţii extrem de sofisticate care trebuiesc realizate de o echipă de specialişti într-un centru prevăzut cu o infrastructură tehnică indispensabilă. Între altele, durata limitată de viaţă a unui organ prelevat necesită de a se găsi un primitor imediat şi de a se efectua transplantarea în condiţii optime. Sunt foarte mulţi oameni care trebuie să participe la o asemenea acţiune complexă iar secretul, prin urmare, nu poate fi păstrat în întregime.
Potenţialii cumpărători ai unui rinichi ştiu că calitatea acestuia este legată de vârstă, de alimentaţie şi de modul de viaţă al donatorului. Cel mai bun rinichi care s-ar putea găsi pe piaţă este cel al unei persoane de 20 de ani care nu a făcut excese alimentare.
Cu toate astea, aceşti oameni sunt întotdeauna tentaţi să rişte şi să-şi ia destinul în proprile mâini, deoarece dializa este greu de suportat de pacienţii care se plâng de aceste şedinţe interminabile, care îi distrug şi parcă le golesc viaţa.
Pentru că au la îndemână bani, sunt dispuşi să-i cheltuie pentru a scăpa de chinuri şi a se salva. Banii îşi spun repede cuvântul! Recesiunea economică, profundă, îi îndeamnă pe oamenii săraci sau sărăciţi din cauza ei la gesturi dure şi extrem, chiar la vinderea organelor lor atât de aşteptate de clienţii bogaţi.
Filiera s-a mutat acum pe teritoriul Europei, în ţările sărăcite, cum este şi a noastră, de criza economică. Vânzătorii sunt în general albi, robuşti, într-o stare de sănătate relativă, care nu au suportat de foame şi de boli endemice ca cei din lumea a treia. Aceşti oameni cad pe mâna unor persoane cinice, adevărate mafii gata de a profita la maxim de starea lor socială.
Dar cei care „donează”, din motive de preţ sau comoditate, preferă ca tranzacţia să aibă loc în apropiere de locul lor de rezidenţă. Şi astfel s-a format, dintr-o acută necesitate, turismul medical. Unele anchete de dată recentă şi surse arată că nord – americani efectuează în acest scop excursii în America latină şi în Europa. Această piaţă foarte lucrativă este controlată de un grup mic de indivizi, numit mafia de organe, formată dintr-o mână de chirurgi perfect integraţi în societate, recunoscute şi aparent dincolo de orice bănuială că ar efectua infracţiuni de o gravitate extremă.
Se cunosc foarte bine şi-şi repartizează clienţii fără scrupule. Alături de aceşti specialişti se găsesc oameni cu treaba „murdară”, cei care caută pacienţii, adesea din cadrul crimei organizate, care se ocupă de a-i aduce pe nefericiţi în sala de operaţie. Practic, este imposibil de a cumpăra un rinichi direct de la un anume chirurg. Totul trebuie să treacă neapărat pe la intermediari care operează pe internet sau dau anunţuri în ziare la mica publicitate. Un chirurg poate câştiga într-o singură noapte de muncă între 400 şi 500.000 de euro!
Dar care sunt consecinţele asupra „donatorilor”? Studiile epidemiologice efectuate în SUA şi în Europa de Vest arată că o persoană care trăieşte cu un rinichi are aceeaşi longevitate ca cel care are două. Dar multe persoane care au suferit un transplant de organe se plâng că le este rău, că nu mai sunt capabile de a ridica obiecte grele şi că viaţa, de fapt, li s-a degradat.
Transplantul ilicit de organe este o problemă etică, morală şi religioasă. Astăzi, principala piaţă a mafiei de organe este Turcia, unde organele se vând ca piesele de schimb la o maşină.
În Europa, o anchetă din 2004 arată că traficul s-a mutat în ţara noastră, Moldova, Bulgaria şi Albania (trafic de organe de la copii orfani). Conform acestei anchete, „copii din Tirana au fost asasinaţi şi organele lor au plecat în Italia şi Grecia în valizele diplomatice ale funcţionarilor albanezi”.
În Africa, în Mozambic în fiecare an, un milion de persoane cad victime ale traficului cu fiinţe umane şi trec clandestin frontierele acestei ţări. Aici, traficul a căpătat o amploare uriaşă. O parte din persoanele traficate este îndreptată spre traficanţii de organe din Africa de Sud.
Un raport al Consiliului Europei îl acuză pe ministrul din Kosovo, Thaci, de a fi protejat reţelele criminale responsabile de traficul de organe a prizonierilor sârbi.
În 1999, după războiul din Kosovo, şefii miliţiilor Armatei de eliberare din Kosovo au ucis prizonierii şi le-au prelevat organele pentru a fi vândute în străinătate. Dar traficul de organe din această zonă a căpătat acum şi alte forme. Traficul de organe s-a extins la nivel mondial foarte rapid.
În mod tradiţional, principalele ţări unde oamenii îşi vând rinichii sunt China, Pakistan, Egipt, India, Filipine şi Columbia. Cumpărătorii sunt adesea originari din ţări bogate precum SUA, ţările arabe din Golf, Israel, Japonia, Australia, Canada şi ţările occidentale din Europa. De ce a luat o aşa mare amploare acest fenomen?
Progresul medicamentelor imunosupresoare ca ciclosporina, combinat cu turismul medical şi internetul, au contribuit din plin la dezvoltarea turismului de transplantaţie. În plus, există o penurie reală de organe, ceea ce duce la o disperare acută din partea pacienţilor. Numărul persoanelor care au nevoie de un transplant de rinichi creşte neîncetat, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a progresului bolilor ca diabetul. Oferta de organe nu răspunde decât la 10 % din această cerere care se înregistrează în întreaga lume.
Pe harta scandalurilor legate de prelevări ilegale de organe au apărut şi alte state ca: România, Israel, Arabia Saudită, Nepal, Malaiesia, Australia, Brazilia etc. Traficul de organe umane este un fenomen planetar! O afacere rentabilă pentru unii şi păguboasă pe termen lung pentru victime.
În SUA, această practică ilegală comportă 7 ani de puşcărie şi peste 100.000 de dolari amendă. În Europa, majoritatea ţărilor interzic această practică şi prevăd sancţiuni severe.
