“M-am prostituat timp de mai mulţi ani din cauza sărăciei care este în societatea noastră. Când nu ai ce mânca şi când ai o familie de hrănit, ajungi în stradă”, povesteşte Christiane, o cameruneză de 43 ani.
Fetele nu ajung pe trotuare de plăcere. Ca Christiane, în majoritatea cazurilor familia le împing pe femei de a-şi vinde corpurile. Ele trebuie să se descurce pentru a supravieţui. Sunt aşa-zisele “fete libere”, adică târfe. “Dacă li se propune o sursă de venit, ele sunt gata de a părăsi definitiv prostituţia”, afirmă Christiane.
Problema este întotdeauna aceeaşi: banul. Procentul de infestare în rândul populaţiei din Camerun cu virusul HIV este de 10,61%. Un raport recent arată că 40% dintre tinerele cameruneze sunt victime ale traficului şi exploatării sexuale.
Vârsta lor oscilează între 9 şi 18 ani şi 80% dintre ele se dedică apoi drogului şi alcoolului sperând ca astfel să suporte mai bine suferinţa legată de activitatea lor (violenţe fizice, violuri, ameninţările clienţilor etc.)
Camerun a bătut toate recordurile în materie de prostituţie. A
reuşit chiar de a detrona Nigeria care a fost în fruntea listei negre timp de
mulţi ani.
În Franţa, camerunezele
reprezintă 46% dintre prostituatele africane care se găsesc în această ţară
(conform ministrului francez de Interne).
Un mare pericol pentru ele îl reprezintă Internetul. Fetele (sau familiile lor) caută soţul online. Dar acest demers poate fi o capcană pentru naive. Site-urile de întâlniri pot fi de multe ori mincinoase şi să reprezinte un risc enorm. Realitatea poate fi diferită.
Dar în Camerun, mai există un fenomen care ia amploare. Copiii care fac trotuarul sunt împinşi în general de proprii lor părinţi. Ei organizează acest trafic şi ei sunt proxeneţii! Unele mame îşi vând copiii şi-i obligă să aibă relaţii sexuale cu clienţii şi le adună banii. Este monstruos!
“Această situaţie se explică printr-o criză de conştiinţă şi de valori”, declară un oficial cu amărăciune. “Sărăcia ar putea explica această stare de fapt, dar ne-am dat seama că banul recuperat de familie nu servea la mâncare, ci de a cumpăra bunuri materiale. Problema în Camerun nu este deci sărăcia, ci o mizerie psihologică.”
